Care este specializarea Dumneavoastră şi de ce aţi ales acest domeniu? 

Când lucrezi într-un birou individual, adică atunci când eşti pe cont propriu, nu este deloc recomandat să ai o singură specializare. Marea majoritate a avocaţilor, care a optat pentru această formă de exercitare a profesiei, s-a format pe câteva domenii bine determinate şi caută să performeze în ele, iar eu nu fac excepţie. Pentru că întrebarea mă obligă să nominalizez o singură specializare, am să mă opresc la materia – Minori şi familie şi cred că, până în final, veţi înţelege de ce am optat pentru aceasta.

Desigur, satisfacţia reuşitelor profesionale este la fel de mare în orice alt domeniu, pentru că ea este clădită cu un efort pe care nu-l bănuieşti, dacă ţii cont doar de cele câteva minute, uneori foarte puţine, în care pledezi. În spatele scenei găseşti mult efort, pentru că reţeta satisfacţiei la care mă refeream conţine multe ingrediente: întrebări şi răspunsuri, obstacole şi soluţii, teama şi temeritate, cutumă şi inedit, regulă şi improvizaţie, ori toate acestea aduc experienţa, iar experienţa este parte integrantă atunci când vorbim de o specializare.

Ceea ce încă de la început m-a atras în această colaborare este faptul că foarte mulţi dintre membrii acestei asociaţii sunt oameni care nu au dezarmat în faţa sistemului şi au avut curajul şi determinarea să-şi ducă lupta până la final, chiar dacă pentru asta a fost nevoie să se implice direct şi nemijlocit în schimbarea legislaţiei. (Avocatul Adrian Amuza, Baroul Bucureşti)

Pentru că anterior am indicat o anumită specializare, în cazul meu e greu să vorbim despre o alegere în această privinţă. De ce? Pentru că a fost, pur şi simplu, rodul întâmplării, adică nu eu m-am dus spre acest domeniu, ci mai degrabă el a venit spre mine.

În urmă cu aproximativ şase – şapte ani, unul dintre avocaţii cu care colabora o asociaţie ce promova drepturile părinţilor a fost în imposibilitate să preia un caz, iar ceilalţi erau deja angrenaţi în alte dosare. În acest context, practic ca o soluţie de criză, am fost recomandat preşedintelui acestei asociaţii de către un coleg de breaslă. Cum se pare că prestaţia mea a fost una mulţumitoare, nu după mult timp şi tot ca o variantă de avarie, mi-a mai fost încredinţat un caz similar, iar rezultatul a fost din nou pozitiv pentru client. După acest debut promiţător a urmat o pauză destul de îndelungată pentru ca, în urmă cu aproximativ patru ani, să fiu din nou abordat de un reprezentant al respectivei asociaţii.

De această dată, circumstanţele erau că se intenţiona o lărgire a colaborărilor pe care asociaţia le avea cu diverşi avocaţi, mai ales că numărul celor care apelau la ajutorul ei era destul de mare, fiind răspândiţi cam în toată ţara. Prin urmare, fiind întrebat direct dacă accept să-mi fie direcţionate şi să preiau anumite cazuri, am răspuns afirmativ, aşa că din acea perioadă a început specializarea în acest domeniu.

Desigur, în timp, am avut surpriza să aflu că această asociaţie este, deseori, contestată şi chiar blamată, pentru unii fiind un adevărat Bin Laden. Nu ştiu cât de justificate sau nejustificate sunt criticile ce i se aduc sau care sunt motivele reale, dar ştiu precis că numărul celor care au fost ajutaţi în mod real este covârşitor şi nu pot să fiu decât onorat că am avut ocazia să particip la acest efort colectiv.

Deşi colaborarea mea cu această asociaţie este punctuală şi oarecum restrânsă, în timp, am ajuns să fiu etichetat drept avocatul acesteia, cu toate că mulţi dintre cei pe care îi asistam nu aveau habar de existenţa ei. Ceea ce încă de la început m-a atras în această colaborare este faptul că foarte mulţi dintre membrii acestei asociaţii sunt oameni care nu au dezarmat în faţa sistemului şi au avut curajul şi determinarea să-şi ducă lupta până la final, chiar dacă pentru asta a fost nevoie să se implice direct şi nemijlocit în schimbarea legislaţiei, pentru a da un singur exemplu. Un alt aspect mai puţin cunoscut este acela că ideea constituirii acestei asociaţii s-a născut din propria suferinţă a iniţiatorului, acesta fiind un părinte care, după o confruntare de aproape patru ani, timp în care nu a avut absolut niciun fel de acces la propriul copil, a reuşit să demonstreze că un tată poate fi părintele mai bun, instanţa luând decizia stabilirii locuinţei copilului la domiciliul domniei sale.

De ce aţi devenit pasionat de acest domeniu? Când s-a născut pasiunea pentru el?

Profesia de avocat îţi impune să încerci să nu te implici emoţional şi este firesc să fie aşa. Cu toate acestea, aşa cum am spus, este vorba despre o încercare pentru că, adeseori, este greu să îţi păstrezi detaşarea absolut necesară unui demers pur raţional tehnic, cel puţin în cazul meu. Atunci când aperi un părinte de bună calitate, care îşi merită pe deplin acest nume, nu poţi să nu empatizezi cu el, aşa încât participi deopotrivă la satisfacţia pe care o resimte dacă reuşeşti să contribui la obţinerea rezultatului pe care îl merită. Prin urmare, dacă bucuria pe care o trăieşti atunci când ştii că ai ajutat un părinte să-şi reîntâlnească copilul sau să petreacă cât mai mult timp cu el este pasiune, atunci pot spune că sunt pasionat de ceea ce fac, iar motivaţia cred că este la îndemâna oricui să o înţeleagă.

Pentru a exemplifica bucuria, pentru că asta cred eu că e pasiunea, îmi aduc aminte de o întâlnire absolut întâmplătoare, într-un mall bucureştean, cu un părinte ce îşi ţinea băieţelul de mână, după ce, vreme de aproape doi ani, nu i se permisese nici măcar să-l vadă. Nu am să redau mulţumirile acelui părinte şi nici cuvintele băieţelului atunci când mi-a întins mâna bărbăteşte, dar am să subliniez satisfacţia deosebită pe care am resimţit-o şi emoţia acelei clipe, ştiind că şi eu am pus umărul ca cei doi să se poată plimba fericiţi împreună. Nu ştiu sigur dacă acela a fost momentul, dar pentru că a fost unul dintre primele cazuri ce au fost trimise la mine de asociaţia de care aminteam, poate că atunci s-a născut pasiunea şi pentru acest domeniu.

Tot mulţumire sufletească şi imbold de a merge mai departe este atunci când, în motivarea unei hotărâri judecătoreşti, regăseşti idei sau interpretări ce ştii că îţi aparțin, atunci ai certitudinea că nu ai părăsit poteca, ci te afli încă pe drumul cel bun, mai ales atunci când abordarea ta este inedită. O uşoară iritare, dar care aproape instantaneu s-a transformat într-o senzaţie de mulţumire, am avut atunci când, în acţiunea formulată de un adversar, am întâlnit pasaje dintr-o cerere pe care o redactasem eu într-o alta speţă. De ce mulţumire? Pentru că astfel de întâmplări reflectă „lucrul bine făcut”.

În ce fel vă influenţează personalitatea specializarea Dumneavoastră?

Îmi este greu să răspund la o astfel de întrebare, dar în mod cert că o practică îndelungată în această materie ajunge să te schimbe mental şi comportamental. Ca o opinie personală, cred că ceea ce vezi şi auzi în asemenea cazuri, şi credeţi-mă că nu sunt detalii tocmai plăcute, te fac să preţuieşti mai mult ceea ce ai, iar schimbarea vine aproape fără să o conştientizezi.