De curând am citit un articol despre nebunia creată de redeschiderea sezonului de înscrieri pentru clasa zero, mai exact, avalanșa schimbărilor de domiciliu sau de reședință pentru a prinde un loc la o școala mai cu ștaif. Desigur, nebunia cred că trebuie căutată în altă parte, nu la părinți. E normală zbaterea lor pentru a le oferi copiilor o șansă în plus spre performanță.

Ceea ce mi-a atras atenția este chiar schimbarea reședințelor sau a domiciliilor.

De ce?

Pentru că mi-a venit în minte cazul unui părinte mai puțin fericit, care, divorțat fiind, nu a avut șansa să se bucure de privilegiul ca locuința copilului să fie stabilită la domiciliul său.

Ei bine, da! Potrivit legii, schimbarea locuintei copilului dupa divort se poate stabili doar la domiciliul unuia dintre părinți, deoarece instituția domiciliului alternativ nu există, iar programele egale de legături personale, din păcate, încă par de domeniul science-fiction. Curios, pentru că studiile și cercetările psihologice de profil au împânzit Internetul cu articole despre beneficiile asupra dezvoltării copilului în cazul prezenței cât mai ample a ambilor părinți in viața acestuia.

Așa cum spuneam, în caz de divorț, locuința copilului se stabilește la domiciliul unuia dintre părinți, dar, de regulă, fără a se individualiza respectivul domiciliu. Ce se întâmplă dacă acest părinte decide într-o bună zi că vrea să se mute din București la Satu Mare? Cum se poate preveni o astfel de decizie ce are potențial să afecteze direct și imediat relațiile si legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte?

O posibilă rezolvare este ca în hotărârea judecătorească să se menționeze expres care este domiciliul unde urmează a fi locuința copilului, de exemplu „se stabilește locuința minorului la domiciliul mamei/tatălui situat in localitatea X”. Neindicând exact care este domiciliul unde este stabilită locuința minorului, părintele custodian se poate prevala foarte ușor de acest neajuns, replicând în fața oricărei autorități sesizate că nu este legat de glie. Foarte adevărat, este liber să se mute unde crede de cuviință, dar ce se întâmplă cu drepturile celuilalt părinte? Întrebarea este justificată pentru că potrivit atât normei de drept comun, cât și celei speciale, domiciliul / reședința minorului se poate schimba numai cu acordul părintelui necustodian. Bineînțeles, atunci când autoritatea părintească se exercită în comun. Nu mai aduc în discuție că mutarea domiciliului în altă localitate atrage schimbarea unității de învățământ, adică o altă operațiune pentru care este imperios necesar consimțământul ambilor părinți.

Deocamdată, am întâlnit puțini  judecători care să sesizeze  semnificația și mai ales importanța individualizării domiciliului unde stabilesc locuința copilului. Dar, în același timp, trebuie să recunosc că nici nu cunosc multe persoane care să investească instanța cu o astfel de cerere.

De ce este importantă indicarea concretă în dispozitivul hotărârii a localității unde este domiciliul? Pentru că, pe de o parte, sunt mai ușor de contracarat acele schimbări de care aminteam anterior, iar pe de altă parte, pentru că aceste schimbări decise unilateral au o dublă semnificație juridică. În primul rând, reflectă lipsa de disponibilitate a părintelui custodian în a-l implica pe celălalt părinte în luarea unor decizii vădit importante privind copilul, or, această „disponibilitate” este unul dintre criteriile ce se analizează la stabilirea locuinței. În al doilea rând, schimbările în discuție reprezintă o transformare a împrejurărilor avute în vedere la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care, inițial, s-a stabilit locuința copilului. Așadar, într-o astfel de situație, invocând, printre altele, și aceste prefaceri, părintele prejudiciat se poate adresa instanței pentru a solicita modificarea măsurilor luate în privința copilului, respectiv schimbarea locuinței copilului, la domiciliul său.

Mai devreme indicam două orașe, alese special pentru distanța mare care le desparte, pentru a evidenția cât mai vizibil neajunsurile și greutățile foarte mari ce pot fi întâmpinate în realizarea programului de legături personale în aceste cazuri. Dacă ne gândim la acel program, așa zis standard, de legături personale, weekend-urile 1-3 sau 2-4, sunt ușor de cuantificat costurile pe care le implică aceste deplasări pe care părintele respectiv trebuie să le suporte. De oboseală sau stres nici nu mai vorbim. În aceste condiții, se naște o întrebare firească și îndreptățită. Are o astfel de schimbare a domiciliului implicații în privința recalculării cuantumului obligației de întreținere?

O variantă de răspuns poate fi găsită pornind de la ipoteza legală, ce spune că obligația de întreținere se stabilește potrivit nevoilor celui care o primește și posibilităților celui care o datorează. Prin urmare, reprezintă dreptul copilului de a avea legături personale cu părintele necustodian o nevoie ce poate fi luată în calcul într-un astfel de caz? Influențează această nevoie cuantumul obligației de întreținere? Când analizăm posibilitățile debitorului obligației, interesează oare aceste cheltuieli la determinarea cuantumului obligației? Dar despre toate acestea, precum și despre acel atât de discutabil program „standard”, poate altă dată.

Avocat Adrian Amuza