Resedinta alternanta Rezolutia 2079/2015 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

Rezolutia 2079/2015 a adunarii parlamentare a consiliului Europei

Resedinta alternanta – cunoscuta si sub numele de Rezolutia nr. 2079/2015 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, pentru cei mai putin familiarizati, este un document prin care sunt reafirmate o serie intreaga de valori sau drepturi fundamentale, dar si masuri menite sa promoveze si sa garanteze egalitatea parintilor, indiferent de sex, in principal in caz de separare sau de divort.

Rezolutia, pe lânga cele regasite deja in legislatia româneasca, ca autoritatea parinteasca comuna, medierea conflictelor ori dreptul ambilor parinti de a beneficia de concediu platit pentru cresterea copilului, vine si cu un element de noutate pentru practica judiciara de la noi, respectiv conceptul de ”resedinta alternanta”. Dupa cum era firesc, ineditul acestuia a stârnit o serie intreaga de reactii pro si contra. Multe femei au vazut in resedinta alternanta un afront direct adus ideii de ”Mama”, iar barbatii au tresaltat de bucurie in speranta ca in sfârsit se recunoaste ca ”Tatal” este un parinte cu nimic mai prejos. Bucuria acestora din urma insa a fost destul de rapid inlocuita de nedumerirea si chiar revolta ca instantele nu se conformeaza decât cu foarte mici exceptii, nestiind sau neintelegând ca rezolutia are doar un caracter de recomandare.

Am convingerea ca rezolutia cu pricina nu si-a propus nici pe departe sa supraevalueze calitatile tatilor sau sa nege mamelor miracolul nasterii ori rolul pe care acestea Il au In familie si societate. Scopul documentului, de altfel extrem de vizibil pentru cine Incearca sa-l lectureze fara patima, este readucerea In prim plan a binecunoscutului principiu al ”interesului superior al copilului”. Altfel spus, cred ca este vorba de o Incercare de mentinere a unei stabilitati In viata copiilor si ulterior divortului. Continuitatea relatiilor si legaturilor personale cu ambii parintii sau prezenta cât mai ampla a acestora In preajma copiilor, nu este altceva decât normalitate.

Implicarea si prezenta parintilor contribuie In mod esential la formarea viitorului adult, pentru ca nu este nimic antagonic In asta. Educatia materna este complementara celei paterne. Este vorba de un Intreg, nu de o competitie sau de o ierarhizare si toti cei implicati ar trebui sa constientizeze aceasta realitate.

Resedinta Alternanta – Concept

Conceptul de ”resedinta alternanta” este consecinta exercitiului comun al autoritatii parintesti, respectiv al dreptului si obligatiei parintilor de a colabora In luarea deciziilor importante referitoare la copilul lor. Legatura dintre aceste institutii juridice este greu de ignorat, pentru ca, parafrazând un film cu marele si regretatul Amza Pellea, nu poti reprosa unui tata sau unei mame ”de duminica” ca nu a putut lua cele mai bune sau corecte decizii pentru copil. Decizia implica cunoastere, informatie, or, la rândul lor, ambele necesita prezenta constanta si suficient de consistenta a parintelui. Când Iti vezi copilul doar la final de saptamâna, cronometrul este cel care se opune sa nu poti cunoaste la un nivel deplin care sunt nazuintele, Inclinatiile, talentele, defectele sau lipsurile acestuia. Cu ochii pe ceas este dificil sa-ti calauzesti copilul. Cu atât mai greu este sa iei cu sufletul Impacat acel gen de decizii ce-i pot influenta dezvoltarea sau parcursul.

Prin urmare, daca legea te investeste cu increderea si dreptul de a lua decizii cu consecinte importante asupra copilului, multe pe termen lung, dispare ratiunea pentru care unul dintre parinti sa fie practic exclus din rolul de parinte, pentru ca asta semnifica programele aproape standardizate de legaturi personale Incuviintate predominant de instantele românesti.

Aminteam anterior ca rezolutia este o recomandare de introducere in legislatia tarilor membre a principiului resedintei alternante. Exact absenta unei reglementari exprese este argumentul invocat majoritar de instantele care resping astfel de solicitari, cu explicatia sumara si deloc convingatoare ca locuinta copilului, potrivit normelor In vigoare, se stabileste doar la domiciliul unuia dintre parinti. Din punctul meu de vedere, nu trebuie confundata notiunea de locuinta a copilului cu cea de resedinta alternanta, pe care o putem asimila programului egal de legaturi personale. Un program egal sau resedinta alternanta nu presupune ca la Implinirea vârstei de 14 ani, copilului i se va elibera o carte de identitate cu doua domicilii, ar fi absurd.  

Resedinta alternanta – efecte

Indraznesc sa spun ca exista suficiente alte reglementari care permit instantelor sa dispuna programe egale sau aproximativ egale. Exemplificativ, arat ca avem norme care prevad ca programul de legaturi personale se stabileste potrivit interesului superior al copilului, fara a exista vreo alta dispozitie, prin care sa fie stabilite limite pentru dimensionarea acestuia. Absenta unei reglementari a resedintei comune nu este motiv de respingere, pentru ca legea impune magistratului sa judece cererea ”chiar daca legea nu prevede, este neclara ori incompleta”. In fine, revenind la rezolutia in discutie, se ridica intrebarea justificata: oare aceasta recomandare a Adunarii Parlamentare a fost facuta pentru a produce efecte sau pentru a nu produce niciunul?

Dovada absoluta ca nimic nu se opune programelor egale de legaturi personale sau resedintei alternante este existenta acelor hotarâri judecatoresti care le dispun sau care incuviinteaza intelegeri de acest tip ale parintilor.

Cu toate acestea, inertia defunctului Cod al familiei inca se resimte. In pofida modernizarii legislatiei, a recomandarilor si uneori chiar a circumstantelor particulare, vedem dispozitii prin care sunt stabilite eternele ”doua weekenduri pe luna”, desi fosti soti sau fosti parteneri locuiesc pe aceeasi scara de bloc sau sunt vecini apropiati.

Pe de alta parte, nu trebuie sa ne imaginam ca recomandarea cu privire la resedinta alternanta sau chiar o viitoare reglementare In acest sens urmeaza a fi aplicata mecanic, ar fi o utopie si in multe cazuri In contra interesului celui ce se doreste a fi protejat. Sa nu uitam ca exista situatii In care, din motive obiective, nu se poate dispune o resedinta alternanta, un exemplu edificator este cel In care parintii domiciliaza In localitati diferite.            

Privind lucrurile din aceasta perspectiva, cred ca este limpede ca aceste opinii nu se vor a fi o pledoarie pentru drepturile tatilor si asta nu pentru ca foarte multi dintre ei nu ar merita-o, ci pentru simplul fapt ca persoana copilului este cea care conteaza.

Tocmai de aceea, cred cu tarie ca rolul psihologului trebuie reconsiderat in procesele in care se decide soarta unui copil, evaluarile psihologice si concluziile specialistului fiind mai mult decât o proba, fiind un veritabil instrument de lucru.