Cum mai stăm cu divorturile in Romania?

Într-un articol recent, citeam că dictonul ”până când moartea ne va despărți” nu prea mai este pe placul conaționalilor noștri. Fie vorba între noi, nici nu a fost vreodată literă de lege, iar studiile sociologice o demonstrează cu valoare științifică.

Cu toate acestea, speranță există. Divorțurile din România sunt într-un număr mult mai redus comparativ cu restul țărilor europene. Procentul se menține indiferent că vorbim de țările din fostul lagăr socialist sau de cele apreciate drept civilizate.

Dacă unul dintre criteriile ”civilizației” este numărul divorțurilor, noi ne aflăm în lumea a treia? Ce facem însă dacă rata scăzută semnifică încredere în niște valori fundamentale? În această a doua variantă, concluzia certă este că România este o țară civilizată cu adevărat.

Revine specialiștilor rolul să spună ce contribuie la menținerea căsătoriilor: educația din familie, mult hulitul sistem de învățământ, biserica sau câte puțin din fiecare.

Rata divorturilor in literatura de specialitate

Într-un volum de cercetări și eseuri sociologice ”Demografia României în perioada postbelică (1948 – 2015)” – Traian Rotariu, Luminița Dumănescu și Mihaela Hărăguș, publicat de editura Polirom – Iași 2017, găsim informația că procentul divorțurilor este de 25% la mia de căsătorii încheiate. Deși înainte de anul 1989 procentul era ușor mai mic, vestea bună este că cel actual este relativ stabil. Bineînțeles, fluctuații în timp și diferențieri pe zone geografice, mediu urban-rural, nivel de studii, etc există, dar fără a putea fi considerate majore.

O veste bună este că inclusiv divorțurile cu copii minori sunt constante, numărul acestora încadrându-se în procentele specifice României. O precizare care se impune este că divorțurile fără copii nu se referă doar la cuplurile mai puțin binecuvântate, ci și la cele ai căror copii au devenit majori.

Divorturile – persoane cu studii superioare

Ceea ce mie mi s-a părut interesant este faptul că autorii citați relevă că durata căsătoriilor este mai redusă în cazul persoanelor cu studii superioare. Informația se referă atât la bărbați, cât și la femei, fiind puțin mai mare procentul celor din urmă. Concluzia nu este că nivelul studiilor este cauza divorțurilor, ci siguranța economică oferită de acestea. Este firesc, ”un om învățat” găsește mai lesne un loc de muncă mai bun, flexibilitate a programului, remunerație sporită ș.a. Ca atare, un om stăpân pe propriul destin este mai puțin dispus să accepte îngrădiri, umilințe, derapaje comportamentale sau chiar violențe, or, eu consider că acesta este un lucru pozitiv, care trebuie subliniat.

Deschiderea de care ne-am bucurat în acești ultimi 29 ani a adus cu sine, așa cum era firesc de altfel, căsătoriile cu element de extraneitate. Chiar și așa, procentul ce ne caracterizează ca țară nu s-a apropiat niciodată de cel cuprins între 40 – 60% al celorlalte.

Așadar, cel puțin în opinia mea, pot spune că în România familia încă deține locul important pe care îl merită.