Convenția de la Haga din 1980

Rapirea internationala de minori – așa cum subliniam prima parte a acestui articol, rapirea internationa de minori poate fi privită și din perspectiva celui învinuit, întemeiat sau nu, că a deplasat sau a reținut copilul într-un alt stat.

 Astăzi, în marea majoritate a cazurilor, mamele sunt cele care aleg să plece cu copilul, destinația fiind, de regulă, țara de proveniență. Poate tocmai de aceea ar fi bine să ne amintim contextul socio-istoric în care a apărut Convenția.

Contextul socio-istoric

Prin anii 60 – 70, femeile erau preponderent casnice, astfel că cele mai multe dintre ele depindeau financiar, și nu numai, de partenerii lor. Prin urmare, dacă tatăl decidea să pună capăt relației și să plece cu copilul într-o altă țară, șansele de a putea suține demersurile judiciare necesare returnării erau aproape nule, dată fiind precaritatea sau absența resurselor bănești. Așadar, la acea vreme, Convenția a fost o pârghie bine venită, constituind un instrument destul de eficient, mai ales că analiza spețelor se raporta, în principal, la reședința obișnuită a copilului imediat înaintea deplasării sau neînapoierii lui.

Realitățile socio-politice actuale sunt profund schimbate, dar Convenția, ca orice reglementare, tinde să rămână în urma acestor transformări.

Pentru că această rigiditate nu putea trece neobservată, nu este deloc întâmplător că la nivelul U.E. s-a simțit nevoia de înnoire și au fost declanșate discuții pe această temă, încercându-se găsirea unor soluții legislative adaptate vremurilor. Informația a făcut obiectul unui reportaj difuzat de postul de televiziune Antena 1.

Discuțiile au pornit dintr-o nevoie firească, pentru că a lua în discuție aproape exclusiv reședința este cam simplist și vine în contradicție cu dreptul la liberă circulație, libertatea alegerii locului de muncă, cu principiul interesului superior al copilului, ș.a.

Revenind la persoana celui care a deplasat sau reținut copilul, este bine de știut că există mai multe demersuri care se pot face anterior deplasării, în timpul procesului de răpire sau chiar ulterior finalizării definitive a acestuia. De foarte multe ori, balanța este înclinată într-o parte sau în alta exact de aceste acțiuni, doar că nu la ele mă voi referi acum.

Procesele pentru rapirea internationala de minori

Este important de știut că un proces de răpire se judecă extrem de rapid, termenele de judecată acordate neputând fi mai mari de două săptămâni, cu excepția unor motive foarte bine întemeiate. De asemenea, termenul pentru declararea recursului este mai scurt decât în procedura obișnuită, fiind redus la doar 10 zile. Pentru că vorbim de recurs, mulți nu cunosc că se pot aduce în dezbatere numai motive de nelegalitate a sentinței atacate.

Întâmpinarea, deși nu este obligatorie, nu trebuie neglijată sau privită cu superficialitate, pentru că prin intermediul ei se fac apărările, se invocă excepțiile și se propun probele de care partea înțelege să se folosească.

Pentru că a devenit aproape uzual ca persoana care s-a deplasat cu copilul să deschidă un proces în fața instanței naționale, pentru a se stabili locuința acestuia la noul său domiciliu, este bine de știut acțiunea de răpire îl paralizează. Existența pe rol a dosarului de răpire internațională atrage suspendarea judecății celui de fond, în care se tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se statueze noua reședință a copilului.

Motive de respingere

Cererea de înapoiere a copilului poate fi respinsă dacă este formulată la mai mult de un an de la deplasarea sau neînapoierea pretins ilicită, pentru că, așa cum am spus cu altă ocazie, dobândește relevanță integrarea în noul mediu de viață. Deoarece prevederile Convenției nu pot fi disociate de Raportul explicativ Perez-Vera, depășirea acestui termen se cercetează și prin prisma conduitei celui ce reclamă rapirea, anterior și ulterior deplasării sau reținerii.

Alte motive pentru care cererea de înapoiere poate fi respinsă sunt fie că reclamantul nu exercita efectiv dreptul privind încredințarea, adică nu era necesar acordul acestuia în vederea deplasării sau schimbării reședinței copilului, fie că ulterior și-a manifestat voința în sensul acceptării deplasării sau neînapoierii.

Tot la respingere conduce existența unui risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic ori să-l situeze în orice alt chip într-o situație intolerabilă.

Același deznodământ ar trebui să atragă constatarea că însuși minorul se împotrivește la înapoiere și că acesta a atins vârsta sau maturitatea care face necesar să se țină cont de opinia sa. Ascultarea copiilor este obligatorie după împlinirea vârstei de 10 ani, dar nu este interzisă mai înainte, așa că rămâne la latitudinea magistratului dacă o dispune sau o încuviințează. În toate cazurile însă, ascultarea opiniei copilului este obligatoriu de făcut în prezența unui psiholog din cadrul direcțiilor de asistență socială și protecția copilului. Trebuie specificat că textul Convenției de la Haga din 1980 se referă doar la copiii sub vârsta de 16 ani, ulterior nemaifiind aplicabilă. Tot în acest context, militez încă o dată pentru evaluarea psihologică judiciară, concluziile unui specialist fiind de un real folos pentru magistrat.

Indiferent care din situațiile expuse sunt dovedite, efectul este că dispare caracterul ilicit al deplasării sau reținerii copilului, cu consecința respingerii cererii de înapoiere.

Decizii CEDO

În fine, deși Convenția nu se referă la așa ceva, este util de cunoscut că există decizii ale CEDO care dau aceeași valoare juridică împrejurărilor în care pârâtul (părintele care a plecat cu copilul),  în caz de înapoiere a acestuia, ar fi expus riscului unor sancțiuni privative de libertate. Curtea a avut în vedere în aceste cazuri tot interesul superior al copilului, pentru că în astfel de cazuri punctuale, copilul ar fi rupt de părintele condamnat care, nu doar o dată, s-a dovedit a fi principala figură de atașament.

Închei prin a atrage atenția că fiecare caz în parte are particularitățile lui specifice, astfel că abordarea este diferită de fiecare dată, neexistând rețete.

Avocat divort Adrian Amuza poate fi contactat aici: http://cabinetavocatura.net/contact/